O dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați

O dronă rusească kamikaze s-a prăbușit pe un bloc din cartierul Mazepa, municipiul Galați, în jurul orei 02:00, în noaptea de 28 spre 29 mai, distrugând un apartament de la etajul 10 al blocului. În urma incidentului, o femeie de 53 de ani și fiul acesteia de 14 ani au fost trimiși la spital, fiind acum în stare stabilă.

Scandal politic

Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe al României, a declarat pe 1 iunie, la ședința Consiliului de Securitate la ONU, în legătură cu incidentul de la Galați, că se încalcă spațiul aerian al României în mod repetat cu dronele folosite de Rusia în războiul cu Ucraina, iar 56 de țări au denunțat la ONU faptul că acest comportament din partea Rusiei este „inacceptabil”:

Fac această declarație în numele a 56 de guverne care reprezintă Uniunea Europeană, aliații și partenerii noștri din NATO, precum și țări partenere din întreaga lume, reunite aici în semn de solidaritate, alături de propriul meu guvern, cel al României.

Două persoane au fost rănite, iar mai mulți locatari au avut nevoie de îngrijiri medicale. Impactul a provocat un incendiu și pagube extinse, ceea ce a dus la evacuarea clădirii. Încălcările spațiului aerian de către drone rusești deasupra României și a altor parteneri din Europa Centrală și de Est au avut loc în mod repetat de la izbucnirea războiului rus în Ucraina și sunt o consecință directă a tacticii de escaladare urmărite de Rusia în atacurile sale împotriva Ucrainei. Acest incident recent a avut un impact direct asupra siguranței și securității civililor nevinovați din România.

Un astfel de comportament este inacceptabil în conformitate cu dreptul internațional și trebuie să înceteze.

Reamintim recentele remarci ale Secretarului General potrivit cărora atacurile împotriva Ucrainei generează consecințe grave și de amploare, care trebuie abordate și ținute sub control. Atacurile împotriva civililor trebuie condamnate în termenii cei mai fermi, oriunde ar avea loc. Reiterăm sprijinul nostru pentru un armistițiu complet, imediat și necondiționat, în vederea obținerii unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina.

Având în vedere această încălcare a dreptului internațional, România a solicitat convocarea unei reuniuni urgente a Consiliului de Securitate, în conformitate cu articolele 44 și 45 din Cartă, pentru a aborda această problemă gravă. Reuniunea care va avea loc imediat va aborda riscurile care subminează și mai mult pacea și securitatea în Europa”, a declarat Oana Țoiu. (sursa: g4media.ro)

După incidentul de la Galați

În urma prăbușirii dronei a avut loc o explozie. Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Galați, secția de Chirurgie Plastică, având arsuri de gradele I și II la nivelul membrelor inferioare cu retenție de corp străin, iar fiul acesteia a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan” Galați, secția de Chirurgie, având arsuri la nivelul antebrațelor, dar neavând probleme respiratorii. Aproximativ 70 de persoane au fost nevoite să evacueze blocul.

Președintele României, Nicușor Dan, și specialiștii au aflat că e vorba despre o dronă rusească militară de tip Geran-2 care anterior a fost lovită de apărarea antiaeriană a Ucrainei deasupra orașului Reni, fapt pentru care i-a fost deviat cursul către teritoriul României.

Cei aproximativ 70 de locatari au primit permisiunea de a se întoarce în apartamentele lor, având în vedere că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată de explozie, fapt confirmat și de Inspectoratul de Stat în Construcții în urma expertizei tehnice preliminare.

Lasă un comentariu